Otita reprezintă inflamația de natură infecțioasă a urechii. Otita la copii poate fi externă, medie sau internă, corespunzător celor 3 regiuni anatomice ale urechii. Cea mai frecventă este otita medie.
Otita medie poate fi clasificată în continuare:
- Otită medie acută (seroasă, sero-mucoasă/ congestivă/ bacteriană)
- otită medie recurentă ( 6 episoade într-un an, 3-5 episoade pe an în 2 ani consecutivi sau 3 episoade/ an în mai puțin de 3 ani)
- otita medie cronică
- otita medie cronică supurată
Aproape toți copiii suferă de cel puțin un episod de otită medie până la 3 ani. Și adulții pot face otită, dar este o condiție mai rară decât la copii.
Articol recomandat: Astm Bronșic la Copii – Când să mergi de urgență la medic?
Otita la copii cauze
Otita este provocată de infecția cu bacterii sau virusuri (rar fungi) și se asociază frecvent cu infecții acute de căi respiratorii superioare. Anatomia locală favorizează migrarea infecției din faringe și nas, prin trompa lui Eustachio, către urechea medie.
Predispoziția este mai mare la copii, întrucât trompa lui Eustachio este mai puțin dezvoltată, mai scurtă și mai orizontală decât la adult, fiind mai ușor obstruată.
Articol recomandat: Infecție Urinară la Copii – Când să mergi de urgență la medic?
Factori de risc
- Vârsta, în special între 6 luni și 2 ani
- Răcelile comune, infecțiile virale și bacteriene
- Alergiile, ce cauzează inflamația căilor respiratorii și a țesutului adenoidian
- Anumite boli cronice, în special asociate cu imunodepresie sau boli cronice pulmonare (astm, fibroză chistică)
- Istoricul familial ce sugerează o tendință la membrii familiei
Cum se manifestă otita la copii?
Simptomele pot varia de la un copie la altul și în funcție de vârstă. Cele mai des întâlnite simptome sunt:
- durere la nivelul urechii, la sugar poate fi manifestată prin anumite gesturi precum tragerea de urechi sau ducerea frecventă a mâinii în dreptul urechii
- scurgeri seroase sau purulente din ureche (otoree)
- iritabilitate, agitație
- febră
- tulburări de auz
- tulburări ale echilibrului
- tulburări ale somnului (durerea poate fi mai intensă în decubit dorsal)
- pierderea apetitului alimentar
- rar, vărsături sau diaree
Diagnostic
Se pune clinic, pe baza anamnezei și a inspecției urechii cu otoscopul. Pot fi realizate teste de sânge ce reflectă prezența unei inflamații la nivelul organismului (proteina C reactivă și hemoleucograma) și în foarte rare cazuri poate fi nevoie de investigații imagistice suplimentare (de tip CT sau RMN).
Cum decree o consultație de otita la copii?
Medicul pediatru sau ORL-ist va culege inițial informații despre caracterul durerii, durata, condiții de ameliorare sau agravare, dar și simptomele asociate acesteia sau detalii despre orice modificare în comportamentul copilului.
Ulterior, se va efectua un examen al urechii ce presupune inspecția canalului auditiv cu otoscopul, urechea prezentând modificări inflamatorii.
Uneori, pot fi efectuate teste precum timpanometria (destinat decelării lichidului în spatele timpanului) sau audiometrie pentru verificarea auzului.
Examenul ORL presupune și verificarea cavității bucale, nazale și a faringo-laringelui pentru a exclude alte cauze ce pot provoca otite sau pot avea manifestări similare. Totodată, se va face un examen clinic pentru detectarea infecțiilor acute de căi respiratorii superioare, cu care otita se asociază adesea.
Otita la copii tratament medicamentos
Tratamentul prescris pentru otite trebuie să ia în considerare severitatea infecției, recurența (numărul de episoade, frecvența apariției), durata acesteia, vârsta copilului și prezența altor factori de risc, precum și afectarea auzului.
NU toate otitele necesită tratament antibiotic. Majoritatea sunt forme ușoare, autolimitate, ce necesită monitorizare atentă, putând fi administrate medicamente pentru ameliorarea simptomatologiei (pentru scăderea durerii și a febrei).
De asemenea, nu toate otitele sunt de cauză bacteriană, iar antibioticele NU au efect pe infecțiile de natură virală. Trebuie luate în considerare și efectele adverse ale antibioticului și, de multe ori, nu ajută la ameliorarea semnificativă a simptomatologiei față de evoluția naturală a bolii.
Atunci când se recomandă antibiotice, se pot face cure între 5-7-10 zile de tratament, în funcție de factorii descriși mai sus.
Tratamentul chirurgical pentru otita la copii
Cazurile severe, care afectează auzul, care dezvoltă complicații precum otomastoidita, sau otitele frecvent recurente pot fi tratate chirurgical, prin plasarea unui tub mic la nivelul timpanului ce permite drenarea lichidului de la nivelul urechii medii și egalizarea presiunii.
Otita la copii tratament naturist
Ca adjuvante, pot fi utilizate soluții otice pe bază de uleiuri esențiale de cimbrișor, lumânărică, cimbru și cuișoare ( sub fărmă de picături sau pe comprese sterile).
Pot fi utile inhalații cu ulei de mușețel sau de eucalipt. Uleiul de lavandă se poate aplica prin masaj în spatele lobului urechii.
Pot fi utile masaje în zona gâtului și a cefei cu aceste uleiuri esențiale, în acest sens putând fi adăugate uleiurile de rozmarin și arbore de ceai.
Apa oxigenată poate fi instilată în urechea afectată (se vor aplica în conductul auditiv câteva picături și se lasă până în 10 minute, ulterior lăsând să se scurgă prin aplecarea capului de partea respectivă). Poate ajuta la drenarea secrețiilor și reducerea simptomatologiei.
Argintul coloidal este o alternativă similară utilizării apei oxigenate (prin instilarea a 2-3 picături, care se lasă 10-15 minute), cu efect antimicrobian.
Cum protejăm copiii de otită?
Alăptatul la sân cel puțin 6 luni are un rol deosebit de important în prevenția infecțiilor la sugar, precum și a episoadelor de infecție a urechii.
Atunci când alimentația se face artificial, cu biberonul, este de preferat ca sugarul să nu fie lăsat pe spate, ci ridicat cu partea superioară mai sus față de bazin.
Vaccinurile au un rol foarte important în prevenția infecțiilor cele mai frecvente la copil, ce pot asocia otită în evoluție.
Igiena corectă, spălatul pe mâini țin la distanță răcelile și dobândirea infecțiilor transmisibile.
Cand sa mergi la medic urgent?
Dacă simptomele nu se ameliorează după câteva zile de monitorizare sau se agravează, este necesar să apelezi la medicul ORL-ist. Infecțiile repetate sau care nu se ameliorează după o săptămână se pot complica. Este necesar să fii atent la febra înaltă, care nu scade, afectarea auzului, senzația de ureche plină.
Intrebari frecvente
Cat dureaza otita la copii?
Episoadele acute de otita la copii pot avea durată de câteva zile, de regulă până la 7-10 zile în evoluție naturală, dar de regulă simptomele dispar mai rapid, chiar fără tratament.
Infecțiile mai severe, nediagnosticate și netratate corect, se pot croniciza, acest lucru presupunând persistența infecției peste 6 luni.
Otita la copii este contagioasa?
Otita la copii în sine nu este contagioasă, dar ea este produsă de bacterii și virusuri (deseori cauzatoare de infecții acute de căi respiratorii ce au dus și la declanșarea otitei). Acestea pot fi transmise cu ușurință prin aer, obiecte contaminate, igienă precară, în special la copiii din colectivități.
Care sunt complicatiile de otita la copii?
O complicație, in caz de otita la copii, poate fi pierderea auzului, cauzată de lichidul depozitat în spatele timpanului (efuzie), ce nu mai permite transmiterea adecvată a sunetelor.
Acest lucru determină o hipoacuzie de transmisie, temporară, ce se va reduce odată cu inflamația și dispariția lichidului.
Există și cazuri severe, în care lipsa auzului nu este depistată și tratată, cu impact important asupra dezvoltării vorbitului și a limbajului, dar și a învățării.
Perforația timpanului este o complicație comună și se datorează tot lichidului acumulat, ce exercită presiune asupra acestei membrane și cauzează rupturi.
Poate duce la ameliorarea simptomatologiei prin efectul de reducere a presiunii odată cu scurgerea lichidului și nu este dureroasă.
De cele mai multe ori, perforația se repară de la sine în câteva zile.
Otomastoidita este o complicație severă ce presupune transmiterea infecției către osul mastoidian, situat imediat posterior de urechea medie și internă. Durerile devin extrem de severe, mai ales la palpare și necesită, de obicei, tratament chirurgical.
Meningita, prin migrarea infecției către structurile ce invelesc creierul.
Pareza facială.
Durerea de ureche înseamnă otita la copii ?
Nu, cei doi termeni nu se suprapun în totalitate. Durerea urechii poate apărea în multiple alte cauze, inclusiv în perioadele de creștere a dinților, dar și în cazul corpilor străini rămași în conductul auditiv sau chiar a dopurilor de ceară, ce pot fi tratate cu ușurință de medicul ORL.
De ce să alegi clinica Physiomedica?
Medicii noștri oferă o abordare multidisciplinară a tuturor cazurilor pe care le întâlnim, pentru a oferi cea mai bună îngrijire de care are nevoie copilul tău.
Îți punem la dispoziție o echipă de experți, care pun sănătatea pe primul loc, dar și empatia, grija și joaca, cele mai importante aspecte în abordarea pacientului pediatric.
Într-o atmosferă prietenoasă și facilități și tehnologie moderne, te așteptăm la un consult la medicii noștri cu experiență:
Dr. Daniela Iacob, Medic Primar Pediatru
Dr. Daniela Balea, Medic Specialist Pediatru
Nou! Clinica Phisiomedica din Cluj-Napoca ofera tratamente stomatologice pentru toate grupele de varsta in special copiilor. Va asteptam cu drag cu cei mici la un control stomatologic efectuat cu cea mai mare atentie si dedicare de catre doamna doctor Alexandra Maxim